De ce e important să știi unde ai parcat

D

Am țigările în mașină. Mănânc, mă joc cu Yoda, se pisicește puțin cu mine, toate bune. Zic să cobor repede după țigări. Îmi trag paltonul peste tricou, nu mă mai complic pentru cinci minute afară. Simt deja că poate n-am făcut cea mai înțeleaptă decizie de când stau să încui ușa. Dar îmi zic că aia e, merg bărbătește înainte. Ies din bloc și mă lovește în nas un crivăț cum un sensibil ca mine nu a mai simțit de mult. Ești bărbat, Cosmine, dă-i înainte. Dă-i înainte în curentul de pe aleea asta de aproape că zboară copilașul ăla pe lângă tine sub ochii lu’ mă-sa. Cu greu, dar izbutesc să ies la stradă. Mașina era parcă la al patrulea stâlp. Hai că nu e așa mult. Mai am vreo două încheieturi din care nu tremur, dar mai e puțin. Trec de al doilea stâlp. Deodată, fix în fața stâlpului trei, mașina! Îi mulțumesc divinității că iarăși sunt uituc și am parcat mai aproape. Dau să deschid. Nu se întâmplă nimic. Poate am mâna atât de înghețată că nu am apăsat cum trebuie. Scot cheia din buzunar și apăs viguros pe buton. Tot nu se întâmplă nimic. Să fiu al naibii, bateria de la cheie! Și cu gândul ăsta apăs a treia oară, să fiu sigur. Nimic din nou. Dar ledul merge. Stai așa, apăs din nou. Da, ledul merge. Aoleu, e mai grav atunci: mi-a murit toată închiderea centralizată. Aia îmi trebuie mie acum, reparații înainte de Crăciun. Întind cheia și mă îndrept resemnat spre ușa din stânga. Tot sunt aici, măcar îmi recuperez țigările. Cheia nu intră. Ce naiba, cât să mă afecteze frigul ăsta? Că doar nu dârdâi cât să n-o bag. Mă uit atent și nu-mi pare deloc cunoscută broasca. Mă uit mai atent prin geam și văd că lipsesc tetierele și că pe scaunul din stânga este trasă vestea reflectorizantă. După ce mă gândesc mai mult decât ar trebui la asta, concluzionez că parcă eu nu le am așa. Nici cheia nu merge. Poate nu e a mea. Hai să verific numărul. Da, nu e a mea. Dar de unde pana mea să știu? Când e la fel de jegoasă ca a mea. Așa o identific eu. Să ți-o mai speli și tu, fraiere! Oricum nu am bulan să găsesc loc așa aproape. Bag cheia în buzunar și prin tremurat fac primul pas înainte. Tot din tremurat apăs pe buton și constat că avea rază până acolo, iar eu mi-am descuiat și încuiat mașina într-o veselie câtă vreme încercam să intru în mașina unui străin.

 

 

Dacă îți place ce citești pe aici, nu ezita să le spui și altora. ”Adică, serios vorbind, e de studiat cum naiba i se întâmplă toate doar tipului ăsta. Uită-te și tu, chiar e posibil?”, gen. SuperStângaciul e un proiect din pasiunea, teama și lenea de a scrie. Așa că fă un bine, dă-l mai departe. Că de rău, îmi fac singur. Și povestesc aici.

Acum sunt și pe Facebook, hai să ne auzim!

Despre autor

Cosmin

Ghinionist de profesie, împiedicat din vocație. De asemenea, împiedicat vocațional.
Bea cafea și știe lucruri. Le mai și scrie, dacă nu îi e lene.
Face copywriting.

Hai, zi-mi ceva

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.