Note de subsol

N

Aș vrea să scriu ceva profund și cu tâlc. Să pară că-s deștept și am mână largă în buzunarul ăla cu multe cuvinte. Că am șarm și charismă și că mă pricep la vorbe.

Aș vrea să scriu o odă, un imn intelectual, să curgă impusul prin sinapsele tale ca un fulger într-o furtună violentă deasupra orașului. Intens și luminos.

Să fie o poveste cu cavaleri și zâne, cu zei și animale mistice, care mai de care călare peste rânduri în splendoarea lor imaginară. Să fie o legendă!

Aș vrea să fac o operă unde doamna grasă urlă cuvinte atât de fandosite că și eu trebuie să le verific înainte ca să fiu sigur că le-am folosit cum trebuie, iar cvartetul repetă solemn niște cuvinte ușor de zis și scris, dar greu de înțeles.

Aș vrea s-o scriu să însemne ceva. Aș vrea să te scriu ca să fii citită.

Aș vrea să te îmbrac în cuvinte și să te dezbrac cu ele. Să-ți șoptesc pe piele gândurile alea pe care e de ajuns să le gândești, să-ți ascult pielea cum se face de găină sub baritonul meu și-mi dă feedback în culoare. Mai roșie acolo unde trebuie. Să-ți curgă vorbele mele din vârful creștetului până la unghia colorată de la degetul mic și să le oprești acolo unde vrei să le asculți mai tare. Să te acopăr în cuvinte și apoi după ce te-am încălzit în fraze cu dulciuri și zâmbete, să-ți smulg rușinea cu propoziții scurte. Așa cum trebuie. Așa cum se face. Așa.

Să te vezi îngropată în cuvinte, dar fără să scoți vreunul. Să-ți dau paginile peste cap și să îți ascund semnul de carte. Să nu mai știi de unde să le iei.

Și atunci când îți găsești vocea și îți vine doar să strigi ceea ce-ți trece prin cap. Când suspansul s-a lungit silabă cu silabă, că pare că-ți stă timpul în loc, când vrei să arunci orice vocală mai găsești pe lângă tine ca să faci loc pentru discurs, când urechile îți țiuie cu spuse dulci și îți jelește corpul după mai mult. Când știi că n-ai putea decât să gemi cuvintele pe care le vrei, când tremuri între consoane și dai să tragi hiatul într-un diftong mare și exploziv, un ”Doamne!” pe care să-l audă cine o vrea, că nu îți pasă. Atunci când nu te mai acoperă nimic și tai propozițiile cu respirații adânci, încercând să-ți tragi sufletul de la ce s-a zis și s-a făcut. De la ce s-a scris. Abia atunci o să știi ce cuvânt ești tu. Și abia atunci o să știu cum să te scriu.

Până atunci, însă, ne pregătim cuvintele. Și eu încerc să le scriu cât se poate de bine.

Despre autor

Cosmin

Ghinionist de profesie, împiedicat din vocație. De asemenea, împiedicat vocațional.
Bea cafea și știe lucruri. Le mai și scrie, dacă nu îi e lene.
Face copywriting.

Hai, zi-mi ceva

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.